Radiografia României

O rețea largă de corup­ție, favo­ri­tism, nepo­tism, incom­pe­tență și ser­vi­lism, legată la aproape toate nive­lu­rile. Efec­tul: sis­te­mul func­țio­nează prost, iar oame­nii nu mai au încre­dere în el.

• În Indi­cele de per­cep­ție a corup­ției pe 2025, Româ­nia are 45 de puncte din 100 și e prin­tre ulti­mele trei țări din Uniu­nea Euro­peană, ală­turi de Bul­ga­ria și Unga­ria. Media euro­peană e de 62 de puncte, iar sco­rul Româ­niei e aproape ace­lași ca în 2012. (Sursa: Transparency International România)
• Cine are ceva de ascuns poate fi ușor con­dus de alții: frica de un „dosar” îi ține pe mulți oameni din func­ții impor­tante ascul­tă­tori.
• Mulți oameni capa­bili și bine inten­țio­nați ajung în func­ții de deci­zie, se lovesc de corup­ție, de lipsa de pro­fe­sio­na­lism și de legi prost gân­dite, și renunță cu tim­pul la ce își pro­pu­se­seră.
• O parte din­tre cei care intră în poli­tică o fac pen­tru avan­taje per­so­nale, nu din dra­goste de țară sau de mese­rie.
• Când alții fură și „așa se face”, mulți ajung să-și spună „las’ că fur și eu”. E efec­tul de turmă, des­cris și de teo­ria gea­mu­ri­lor sparte: un mic semn de negli­jență lăsat nere­pa­rat invită la și mai multă negli­jență.

Multe deci­zii impor­tante se iau:

• din ordi­nul cuiva aflat mai sus;
• în grabă, ca reac­ție la o criză care „nu mai suferă amâ­nare”;
• fără o ana­liză a între­gu­lui sis­tem și fără simu­lări;
• fără a ține cont de legă­tu­rile din­tre dome­nii și de deta­li­ile mici, dar impor­tante;
• fără a con­sulta spe­cia­liș­tii sau expe­riența altor țări;
• une­ori în schim­bul unor avan­taje sau sub pre­siu­nea unui „dosar”;
• une­ori de oameni care nu își văd pro­pri­ile limite (efec­tul Dun­ning-Kru­ger: cu cât știi mai puțin într-un dome­niu, cu atât îți e mai greu să-ți dai seama cât de puțin știi).

Rezul­ta­tul e o gân­dire pe ter­men scurt, în spi­ri­tul lui „las’ că merge și așa”. Cum spu­nea Muham­mad Ali, nu mun­ții din față te obo­sesc, ci pie­tri­cica din pan­tof.

• Oame­nii din poli­tică și admi­nis­tra­ție se schimbă cel puțin o dată la patru ani, de obi­cei mai des. Pro­iec­tele se opresc, vina se pasează de la unii la alții, iar expe­riența se pierde.
• Cele opt mari sec­toare ale unei țări (aca­de­mia, soci­e­ta­tea civilă, mediul de afa­ceri, guver­nul, par­la­men­tul și jus­ti­ția, presa, armata, orga­ni­za­ți­ile negu­ver­na­men­tale) lucrează rare­ori împre­ună și nu au o viziune comună pe ter­men lung.
• În multe insti­tu­ții lip­sesc răs­pun­de­rea, inte­gri­ta­tea, sta­bi­li­ta­tea și pro­ce­du­rile prin care insti­tu­ți­ile să comu­nice între ele.
• O clasă poli­tică slab pre­gă­tită apără slab inte­re­sele țării în nego­ci­e­rile cu par­te­ne­rii stră­ini.

Când o mare parte din presă tră­iește din banii sta­tu­lui, ai par­ti­de­lor sau ai câtorva pro­pri­e­tari, iar unele voci inco­mode sunt închise sau hăr­țu­ite, dez­ba­te­rea liberă se îngus­tează. Fără dez­ba­tere liberă, corup­ția și dis­func­ți­ile nu mai pot fi ară­tate și dis­cu­tate des­chis.

• Sta­tul chel­tuie mai mult decât înca­sează și aco­peră dife­rența cu împru­mu­turi. În 2025, Româ­nia a avut cel mai mare defi­cit buge­tar din Uniu­nea Euro­peană: 7,9% din pro­du­sul intern brut (valoa­rea a tot ce pro­duce țara într-un an), față de o medie euro­peană de 3,1%. (Sursa: Eurostat, prin Digi24)
• În pri­mul tri­mes­tru din 2026, dato­ria publică a ajuns la apro­xi­ma­tiv 60% din pro­du­sul intern brut, adică aproape 1.170 de mili­arde de lei. (Sursa: date ale Ministerului Finanțelor, prin Digi24)
• În 2025, Româ­nia a plătit cea mai mare dobândă medie din Uniu­nea Euro­peană pen­tru dato­ria publică: 5,2%, față de sub 2% în Ger­ma­nia sau Franța. Peste jumă­tate din dato­rie (53%) e în valută stră­ină. (Sursa: Eurostat, prin Observator)
• Cau­zele prin­ci­pale: chel­tu­ie­lile mari ale sta­tu­lui și o bază de impo­zi­tare îngustă (prea puțini plă­tesc taxe, față de câți ar putea).
• După 1989, o parte uri­așă din avu­ția națio­nală s-a pier­dut prin hoție, corup­ție, con­du­cere proastă și nego­ci­eri proaste.

Multe din­tre pâr­ghi­ile stra­te­gice ale eco­no­miei (bănci, ener­gie, resurse, marile rețele de comerț) nu mai sunt deți­nute de români, iar deci­zi­ile impor­tante des­pre ele se iau în altă parte.

Din dez­or­ga­ni­zare, grabă și corup­ție, bogă­ții ale țării ajung să fie cedate ieftin sau chiar gra­tis: resurse din sub­sol, păduri, deci­zii poli­tice. De exem­plu, limi­tele ari­i­lor pro­te­jate sunt mutate ca să se poată tăia și alte păduri, iar ce ar tre­bui taxat corect e taxat foarte puțin sau deloc.

Când sta­tul e slab, marile com­pa­nii și oame­nii de afa­ceri foarte influ­enți pot:

• muta pro­fi­tu­rile din țară prin por­tițe legale. Cifra ofi­ci­ală: în 2024, fir­mele cu capi­tal străin au adus pro­pri­e­ta­ri­lor lor din afară câști­guri de 10,9 mili­arde de euro, din care doar 3,1 mili­arde au fost rein­ves­tite în România; res­tul, apro­xi­ma­tiv 7,8 mili­arde, a ple­cat ca divi­dende și dobânzi (Sursa: Banca Națională a României);
• plăti sala­rii foarte mici;
• influ­ența legile în inte­re­sul lor, prin mită, pre­siune sau oameni puși în locu­rile potri­vite.

Un sis­tem de edu­ca­ție care, în multe aspecte esen­ți­ale, nu e adap­tat nevo­i­lor de azi și cu atât mai puțin celor de mâine. (Deta­lii în sec­țiu­nea 6.)

O mare parte a popu­la­ției e des­cu­ra­jată și sără­cită. Clasa de mij­loc, sem­nul unei țări pros­pere și sta­bile, e încă prin­tre cele mai mici din Uniu­nea Euro­peană: apro­xi­ma­tiv 60% din popu­la­ție, al șap­te­lea cel mai mic nivel din cele 27 de țări. Ves­tea bună: între 2007 și 2022 a cres­cut mai mult decât ori­unde alt­un­deva în Uniune. (Sursa: Eurofound, prin HotNews)

Con­sti­tu­ția și unele legi sunt prost gân­dite, une­ori inten­țio­nat. Ele îngre­u­nează munca insti­tu­ți­i­lor care ar tre­bui să reducă corup­ția și ajung chiar să o sus­țină.

Se fac lucruri de supra­față (fân­tâni, par­curi noi, eve­ni­mente) care dau o impre­sie de pro­gres, în timp ce pro­ble­mele de fond cresc.

Multe din­tre cele de mai sus sunt sus­ți­nute de tipare de gân­dire răs­pân­dite: pe ter­men scurt și opor­tu­nist, super­fi­cial („las’ că merge și așa”), reac­tiv din frică, cinic, pesi­mist, fără pri­vire de ansam­blu, cu ten­dința de a te vedea vic­timă și cu neîn­cre­dere în cei­lalți. Le întă­resc zicale pre­cum „Capul ple­cat sabia nu-l taie”, „Până ajungi la Dum­ne­zeu te mănâncă sfin­ții” sau „Nicio faptă bună nu rămâne nepe­dep­sită”. (Pe larg în topi­cul „Tare cul­tu­rale și psi­ho­lo­gice”, mai sus.)

Sis­te­mul de ale­gere scoate des în față nu pe cei mai com­pe­tenți, ci pe:

• cei care par „răul cel mai mic”;
• cei mai caris­ma­tici sau mai buni la con­vins;
• cei care vin cu cele mai fru­mos amba­late idei, rare­ori duse la capăt;
• cei care au cei mai mulți bani și cea mai multă presă pen­tru cam­pa­nie, iar banii aceștia vin ade­sea cu aștep­tări din par­tea celor care i-au dat.

Ser­vi­ci­ile de infor­ma­ții pot fi influ­en­țate din afară (alte state, mari com­pa­nii, gru­puri de inte­rese) și din inte­rior, de poli­tică. Pe lângă asta, au și slă­bi­ciuni pro­prii: orga­ni­zare și con­du­cere slabe, anga­jări și veri­fi­cări neper­for­mante, nepo­tism, o înțe­le­gere neclară a jocu­ri­lor geo­po­li­tice și eco­no­mice, plus unele legi care le împie­dică să lucreze efi­cient.

Jude­că­to­rii sunt ina­mo­vi­bili (nu pot fi mutați sau înlă­tu­rați fără acor­dul lor), o garan­ție nece­sară pen­tru inde­pen­dența lor. Legea pre­vede și că sta­tul poate recu­pera de la jude­că­tor sau pro­cu­ror banii plătiți pen­tru o eroare judi­ci­ară, dacă eroa­rea a fost făcută cu rea-cre­dință sau din negli­jență gravă.

În prac­tică însă, chiar o pro­pu­nere de lege din 2026 recu­noaște că acest meca­nism e „foarte difi­cil de rea­li­zat” și că, deși există pe hâr­tie, e în mare măsură lip­sit de efect (Sursa: expunerea de motive, Senatul României). Rezul­ta­tul: gre­șe­lile grave, cu oameni nevi­no­vați con­dam­nați sau vino­vați scă­pați, rămân de cele mai multe ori fără răs­pun­dere per­so­nală.

Când con­du­ce­rea poli­ției depinde de poli­tic, corup­ția de sus cobo­ară și în poli­ție. Chiar poli­țiști și sin­di­ca­tele lor au vor­bit public des­pre corup­ție la nivel înalt în pro­pria insti­tu­ție.

Cei care fură mărunt, unii chiar de foame, ajung mai ușor la închi­soare decât cei care fură la scară mare și au avo­cați, rela­ții și răb­dare. Iar unele com­pa­nii care păgu­besc sta­tul pri­mesc, în ace­lași timp, bani publici.

Auto­ri­tăți, legi, hâr­tii, taxe și con­troale care sufocă aproape orice ini­ția­tivă de afa­ceri și îl fac pe omul obiș­nuit să se simtă umi­lit la ghi­șeu.

Un sis­tem prost gân­dit, deze­chi­li­brat, fără o viziune de ansam­blu, care prin chiar felul în care e con­struit per­mite și chiar încu­ra­jează fra­uda, corup­ția și hoția.

Mai ales în ce nu vine ca direc­tivă de la Uniu­nea Euro­peană, multe se fac „după ure­che” și de mân­tu­ială, în spi­ri­tul lui „las’ că merge și așa”.

Rela­ți­ile cân­tă­resc ade­sea mai mult decât pre­gă­ti­rea, la anga­jare, la pro­mo­vare și la obți­ne­rea unui drept.

Banca Națio­nală a Româ­niei este în între­gime a sta­tu­lui (Legea 312/2004, art. 38), iar 80% din pro­fi­tul ei net merge la buge­tul sta­tu­lui. Pro­blema e alta: e o insti­tu­ție inde­pen­dentă, con­dusă de peste trei dece­nii, cu o scurtă pauză, de ace­lași guver­na­tor, care dă prea puțin soco­teală public pen­tru deci­zi­ile ei și pen­tru felul în care aces­tea îi afec­tează pe oame­nii obiș­nu­iți.

Pen­tru că tră­iește din împru­mu­turi, sta­tul ajunge să depindă de cre­di­tori și de orga­ni­za­ți­ile inter­națio­nale (Comi­sia Euro­peană, Fon­dul Mone­tar Inter­națio­nal, Banca Mondi­ală), care pun con­di­ții. Iar cu cel mai mare defi­cit din Uniu­nea Euro­peană (vezi sec­țiu­nea 1), marja de a decide sin­gur se îngus­tează și mai mult.

• Din cos­tul total al unui sala­riu mediu, sta­tul ia apro­xi­ma­tiv 42,8%, peste media euro­peană de 40,3%. (Sursa: OCDE, Taxing Wages 2026, prin Alba24)
• Cu toate aces­tea, sta­tul strânge din taxe doar 28,8% din pro­du­sul intern brut, prin­tre cele mai puțin din toată Uniu­nea Euro­peană, unde media e 40,4%. (Sursa: Eurostat, prin Observator)
• Expli­ca­ția: cei care mun­cesc „la vedere” plă­tesc mult, iar o mare parte din eco­no­mie scapă de taxe prin eva­ziune, excep­ții și por­tițe.

În 2023, sta­tul nu a reu­șit să înca­seze 30% din TVA-ul (taxa pe valoa­rea adă­u­gată) care i se cuve­nea, adică apro­xi­ma­tiv 9,2 mili­arde de euro, de trei ori peste media euro­peană (9,5%). Româ­nia e pe pri­mul loc în Uniu­nea Euro­peană la acest capi­tol în fie­care an, din 2015 încoace. (Sursa: Comisia Europeană, prin Pro TV)

Pe lângă eva­ziu­nea ile­gală, există și evi­ta­rea legală a taxe­lor, prin firme înre­gis­trate în para­di­suri fis­cale.

Mili­oane de români mun­cesc în alte țări, iar acasă fir­mele nu mai găsesc oameni. Pen­tru 2026, Guver­nul a apro­bat adu­ce­rea a 90.000 de mun­ci­tori din afara Uniu­nii Euro­pene (Sursa: Ministerul Muncii). Taxele mari pe muncă (vezi pri­mul topic) fac munca „la negru” mai ten­tantă și anga­ja­rea legală mai grea.

• Insti­tu­tul Can­ta­cu­zino, cân­dva cunos­cut în Europa pen­tru vac­ci­nu­rile lui, nu mai pro­duce vac­ci­nuri în masă de peste un deceniu; din 2017 e uni­tate mili­tară care ar pro­duce doar în caz de urgență. Româ­nia își importă vac­ci­nu­rile. (Sursa: Europa Liberă)
• Azo­mu­reș, cel mai mare pro­du­că­tor de îngră­șă­minte din țară, și-a oprit sau redus pro­duc­ția de mai multe ori din cauza pre­țu­lui gaze­lor. În 2026 a fost pre­luat de com­pa­nia de stat Rom­gaz, dar nu poate reporni îna­inte de apri­lie 2027. (Sursa: Ziarul Financiar)

În anii ’70 și ’80, fabrica „1 Mai” din Plo­iești exporta echi­pa­mente petro­li­ere în multe țări, iar Româ­nia era una din­tre cele doar zece țări din lume care con­stru­iau plat­forme de foraj pe mare (Sursa: GlobalSecurity). Azi, ace­eași fabrică figu­rează în fali­ment (registrul firmelor). Un exem­plu al felu­lui în care pri­ce­pe­rea indus­tri­ală a fost lăsată să se piardă.

Zăcămân­tul Neptun Deep a fost des­co­pe­rit în 2012, dar pri­mele gaze sunt aștep­tate abia în prima jumă­tate a lui 2027. Legile schim­bate des și amâ­nă­rile au ținut pe loc ani la rând una din­tre cele mai mari resurse ale țării. Azi, pro­iec­tul e împăr­țit egal între OMV Petrom și com­pa­nia de stat Rom­gaz. (Sursa: OMV Petrom)

Tre­nu­rile de marfă au cir­cu­lat în 2025 cu o viteză medie de doar 14,76 km/h, un nou minim (Sursa: raportul CFR SA, prin Club Feroviar); tre­nu­rile de călă­tori, cu 42,6 km/h (Euronews). Marfa care ar putea merge ieftin pe calea ferată ajunge pe dru­muri, cu cos­turi, acci­dente și polu­are mai mari. Repa­ra­ții rela­tiv mici la căile ferate ar aduce câști­guri mari pen­tru întreaga eco­no­mie.

Unul din­tre cele mai dău­nă­toare tipare ale capi­ta­lis­mu­lui lăsat fără reguli: pro­fi­tu­rile rămân la câțiva, iar ris­cu­rile, cos­tu­rile și pagu­bele (polu­a­rea, fali­men­tele, sal­vă­rile cu bani publici) sunt plătite de toată soci­e­ta­tea.

Mulți oameni prinși în cre­dite, unii la firme de cre­dit cu dobânzi foarte mari, ajung să se teamă să „iasă din rând”: să-și spună nemul­țu­mi­rile, să denunțe corup­ția sau să-și schimbe un loc de muncă care nu-i împli­nește.

În multe firme, patro­nul sau mana­ge­rul nu știe să cre­eze un scop comun, să comu­nice con­struc­tiv, să apre­cieze și să moti­veze alt­fel decât prin bani. Anga­ja­tul, la rân­dul lui, ajunge să nu-și mai res­pecte patro­nul, să facă stric­tul nece­sar și une­ori să fure. Fie­care îl vede pe celă­lalt drept pro­blema, iar cer­cul se închide.

Româ­nia are pământ cât să hră­nească mult peste pro­pria popu­la­ție, dar vinde mai ales cere­ale și ani­male vii, la pre­țuri mici, și cum­pără îna­poi pro­duse pro­ce­sate, scumpe. În 2024, expor­tu­rile agroa­li­men­tare au tre­cut de 13 mili­arde de euro, dar impor­tu­rile au fost de peste 15 mili­arde: un defi­cit de 3,3 mili­arde (Sursa: INS și Eurostat, prin Infoferma). În pri­mele 11 luni din 2025, defi­ci­tul doar la ali­mente și ani­male vii a fost de 3,65 mili­arde de euro (Sursa: studiu ASE, prin Gazeta de Agricultură).

Un exem­plu gră­i­tor: Româ­nia e cel mai mare pro­du­că­tor de floa­rea-soa­re­lui din Uniu­nea Euro­peană, dar în 2025 a cum­pă­rat aproape 60% din toate semin­țele de floa­rea-soa­re­lui impor­tate de Uniune, pen­tru că o mare parte din pro­pria recoltă pleacă la export, nepro­ce­sată. (Sursa: Comisia Europeană, prin Economica)

Româ­nia are 2,9 mili­oane de ferme, aproape o tre­ime din toate fer­mele Uniu­nii Euro­pene, dar ele pro­duc doar 3,7% din valoa­rea pro­duc­ției agri­cole a Uniu­nii. Nouă din zece ferme au sub 5 hec­tare, iar puține lucrează împre­ună în coo­pe­ra­tive. (Sursa: Eurostat, 2023, prin Albaiulianul)

Soiu­rile tra­di­țio­nale româ­nești de legume, cere­ale și plante teh­nice se pierd trep­tat, iar fer­mi­e­rii depind tot mai mult de semințe cum­pă­rate în fie­care an. O țară care nu-și mai păs­trează semin­țele își pierde o parte din sigu­ranța hra­nei și din moș­te­ni­rea ei.

Pro­gra­mele de com­ba­tere a ero­ziu­nii solu­lui, îndi­gu­i­rile și iri­ga­ți­ile au fost în mare parte aban­do­nate după 1989. Azi se folo­sește doar apro­xi­ma­tiv o tre­ime din supra­fața ame­na­jată pen­tru iri­ga­ții (Sursa: Pactul Național pentru Agricultură, prin RoTimes), iar sub 10% din tere­nul ara­bil e udat de sis­teme care func­țio­nează (Jurnalul). În anii cu secetă, recolte întregi se pierd.

Legile au per­mis ca pămân­tul agri­col să fie cum­pă­rat ușor și con­cen­trat în mâi­nile câtorva. Cât e deți­nut de stră­ini nu știe nimeni sigur: esti­mă­rile merg de la apro­xi­ma­tiv 8% (Minis­te­rul Agri­cul­tu­rii, 2011) la 20-30% (un stu­diu al Par­la­men­tu­lui Euro­pean, 2015). În febru­a­rie 2026, minis­trul Agri­cul­tu­rii spu­nea că fir­mele cu legă­turi stră­ine ar deține apro­xi­ma­tiv 25-28% din teren (Sursa). Fap­tul că o țară nu are o evi­dență clară a cui îi este pămân­tul e, în sine, o pro­blemă.

Supra­fața ofi­ci­ală a pădu­ri­lor e de apro­xi­ma­tiv 6,5 mili­oane de hec­tare și chiar a cres­cut ușor în ulti­mii ani (Sursa: INS, prin Romania Insider). Pro­blema e ce se întâm­plă în inte­ri­o­rul lor: potri­vit Inven­ta­ru­lui Fores­tier Națio­nal, apro­xi­ma­tiv 11 mili­oane de metri cubi de lemn dis­par în fie­care an, cu o valoare de cel puțin un mili­ard de euro (Sursa: Europa Liberă).

În 2016, Sena­tul a res­pins cu 92 de voturi o pro­pu­nere de inter­zi­cere a expor­tu­lui de lemn brut (Sursa). Iar unele tăieri au atins chiar par­curi națio­nale și păduri vir­gine.

Ves­tea bună: can­ti­ta­tea de lemn furat e la jumă­tate față de acum cinci ani, în mare parte dato­rită oame­ni­lor și orga­ni­za­ți­i­lor care au urmă­rit și sem­na­lat tăie­rile. Impli­ca­rea civică func­țio­nează.

• Româ­nia e pe ulti­mul loc în Uniu­nea Euro­peană la reci­cla­rea deșe­u­ri­lor mena­jere: apro­xi­ma­tiv 36 de kilo­grame reci­clate pe locu­i­tor, într-un an (Sursa: Eurostat, 2022, prin Energynomics). Aproape trei sfer­turi din deșe­uri ajung la groapa de gunoi, de trei ori peste media euro­peană (Agenția Europeană de Mediu).
• În ace­lași timp, Româ­nia a deve­nit una din­tre des­ti­na­ți­ile deșe­u­ri­lor tri­mise ile­gal din ves­tul Euro­pei. O parte ajung arse în fabrici de ciment, cu fil­trare insu­fi­cientă (Sursa: investigația OCCRP). Doar în 2021, poli­ția de fron­ti­eră a oprit peste 14.000 de tone de deșe­uri decla­rate drept alte măr­furi (Romania Insider).

În 2008, Guver­nul a sem­nat o Stra­te­gie Națio­nală de Dezvol­tare Dura­bilă, cerută și apre­ciată de Uniu­nea Euro­peană. Din ea s-a apli­cat foarte puțin. Tipa­rul se repetă: stra­te­gii scrise fru­mos, pen­tru că așa se cere, dar fără oameni, bani și răs­pun­dere pen­tru a le duce la capăt.

• În 2025, 27,4% din­tre români erau în risc de sără­cie sau exclu­ziune soci­ală, al tre­i­lea cel mai mare pro­cent din Uniu­nea Euro­peană, după Bul­ga­ria și Grecia; media euro­peană e 20,9%. (Sursa: Eurostat, prin Playtech)
• La copii, pro­cen­tul e și mai mare: 32,4% în 2025. E cel mai scă­zut nivel din ulti­mul dece­niu, deci lucru­rile se mișcă, dar rămâne prin­tre cele mai ridi­cate din Uniune. (Sursa: Salvați Copiii)
• Din­tre copiii mici aflați în risc de sără­cie, doar 17,6% au acces cel puțin 25 de ore pe săp­tămână la gră­di­niță sau creșă, cel mai puțin din toată Uniu­nea, unde media e 58,1%. (Sursa: Eurostat, prin Edupedu)

În 2023, 15,4% din­tre români tră­iau în locu­ințe fără toa­letă cu apă în casă, cel mai mare pro­cent din Uniu­nea Euro­peană. Ves­tea bună: în 2017 erau aproape 30%, deci situ­a­ția se îmbu­nă­tă­țește repede. (Sursa: Eurostat, prin OBC Transeuropa)

În 2025 s-au înre­gis­trat cei mai puțini nou-năs­cuți din 1930 încoace. În ulti­mii 20 de ani, numă­rul copi­i­lor sub 18 ani a scă­zut cu aproape 900.000 (Sursa: INS, prin Edupedu). Popu­la­ția rezi­dentă a ajuns la apro­xi­ma­tiv 19 mili­oane și con­ti­nuă să scadă și să îmbă­trâ­nească (Sursa: INS, prin Capital), iar mili­oane de români tră­iesc și mun­cesc în alte țări.

La sfâr­și­tul lui 2025, auto­ri­tă­țile aveau în evi­dență 50.364 de copii cu părinți ple­cați la muncă în stră­i­nă­tate, din­tre care 7.418 cu ambii părinți ple­cați (Sursa: ANPDCA, prin Lemonews). Aces­tea sunt doar cazu­rile înre­gis­trate. Lipsa părin­ți­lor în anii for­mă­rii lasă urme în încre­de­rea, sănă­ta­tea emo­țio­nală și par­cur­sul șco­lar al copi­i­lor.

Potri­vit celui mai recent raport Euros­tat, cetă­țe­nii români sunt cei mai nume­roși din­tre vic­ti­mele tra­fi­cu­lui de per­soane înre­gis­trate în Uniu­nea Euro­peană: 12.166 de cazuri în peri­oada ana­li­zată, mult mai multe decât din orice altă țară. Sără­cia, lipsa edu­ca­ției și lipsa per­spec­ti­ve­lor îi fac pe mulți tineri ușor de păcă­lit cu pro­mi­siuni de muncă în stră­i­nă­tate. (Sursa: Context.ro)

• Româ­nia chel­tuie pe sănă­tate cel mai puțin pe locu­i­tor din toată Uniu­nea Euro­peană, sub jumă­tate din media euro­peană (Sursa: profilul de sănătate al Comisiei Europene și OCDE, prin Romania Insider).
• Rata dece­se­lor care ar fi putut fi evi­tate printr-un tra­ta­ment la timp e de apro­xi­ma­tiv 2,5 ori mai mare decât media euro­peană (Sursa: HotNews).
• Româ­nia are cea mai mare inci­dență a tuber­cu­lo­zei din Uniune (40,2 cazuri la 100.000 de locu­i­tori în 2025), deși numă­rul cazu­ri­lor a scă­zut cu apro­xi­ma­tiv 69% în ulti­mele două dece­nii (Sursa: Societatea Română de Pneumologie).
• Mor­ta­li­ta­tea infan­tilă a ajuns în 2024 la 6,6 decese la 1.000 de nou-năs­cuți, de două ori peste media euro­peană (Sursa: INS, prin TVR Info).
• Multe școli și spi­tale func­țio­nează în regim de ava­rie, iar mulți medici aleg să plece în alte țări.

Româ­nii con­sumă în medie 12,3 litri de alcool pur pe an, cel mai mult din Uniu­nea Euro­peană, iar mulți tineri încep să bea de la vâr­ste tot mai mici (Sursa: OCDE, prin Adevărul). Alco­o­lul înseamnă boli, acci­dente, vio­lență în fami­lie și, pe ter­men lung, o scă­dere a cla­ri­tă­ții, a vita­li­tă­ții și a încre­de­rii în pro­pri­ile puteri.

Lip­sește o cul­tură a ali­men­ta­ției sănă­toase și, de multe ori, chiar și posi­bi­li­ta­tea de a o cum­păra. Multe ali­mente ieftine au ada­o­suri chi­mice, zahăr și gră­simi de proastă cali­tate, iar regu­lile care ar tre­bui să pro­te­jeze con­su­ma­to­rul sunt slab apli­cate. O ali­men­ta­ție bună sus­ține cla­ri­ta­tea min­ții, ener­gia, cre­a­ti­vi­ta­tea și sta­rea gene­rală de bine.

Mulți oameni tră­iesc obo­siți cro­nic. Cau­zele prin­ci­pale sunt ali­men­ta­ția slabă, lipsa miș­că­rii, stre­sul, fuma­tul și alco­o­lul, un sis­tem medi­cal care tra­tează simp­to­mele în loc să pre­vină bolile, dar și cre­zu­rile nega­tive, frica de vii­tor, aștep­tă­rile nega­tive și lipsa de pasiune în ceea ce faci.

În son­da­jele euro­pene, doar apro­xi­ma­tiv 1% din­tre români declară că au depre­sie cro­nică, față de peste 7% media euro­peană (Sursa: Medical Manager). Nu înseamnă că româ­nii sunt mai feri­ciți, ci că pro­ble­mele psi­hice sunt rar recu­nos­cute și tra­tate: stig­ma­tul e mare, iar psi­hia­trii și psi­ho­lo­gii sunt prea puțini, mai ales la sate.

O mare parte din­tre locu­rile de muncă de azi vor fi schim­bate pro­fund de auto­ma­ti­zare și de inte­li­gența arti­fi­ci­ală. Școala și for­ma­rea adul­ți­lor pre­gă­tesc încă prea puțin oame­nii pen­tru această schim­bare.

• La tes­tele inter­națio­nale PISA din 2022, apro­xi­ma­tiv 42% din­tre ele­vii români de 15 ani nu înțe­le­geau ce citesc, iar Româ­nia era pe penul­ti­mul loc din Uniu­nea Euro­peană (Sursa: Europa Liberă). Doar 51% atin­geau nive­lul de bază la mate­ma­tică, față de 69% media țări­lor OCDE (Sursa: raportul OCDE pentru România).
• Apro­xi­ma­tiv o tre­ime din­tre elevi (33,2%) erau sub nive­lul de bază la toate cele trei probe (citire, mate­ma­tică, ști­ințe), adică în zona anal­fa­be­tis­mu­lui func­țio­nal, de două ori mai mult decât media OCDE (Sursa: Edupedu).

Cau­zele: o școală care pune accent pe memo­rare (infor­ma­ții pe care azi le găsești în câteva secunde), aproape doar teo­rie, puțină prac­tică, pre­siune spre con­for­mare și com­pe­ti­ție în loc de cola­bo­rare și cre­a­ti­vi­tate. Lip­sesc aproape cu totul abi­li­tă­țile cu ade­vă­rat nece­sare azi: edu­ca­ția finan­ci­ară și juri­dică de bază, comu­ni­ca­rea și cola­bo­ra­rea, spi­ri­tul civic, gân­di­rea cri­tică, cău­ta­rea și veri­fi­ca­rea infor­ma­ției, folo­si­rea inte­li­gentă a inte­li­gen­ței arti­fi­ci­ale, sănă­ta­tea tru­pu­lui și a min­ții, psi­ho­lo­gia pozi­tivă, vor­bi­tul în public. Iar șco­lile pro­fe­sio­nale au fost mult timp negli­jate.

Banii moti­vează cu ade­vă­rat doar până când omul ajunge la un trai decent, sau în munca repe­ti­tivă, care nu cere gân­dire. Din­colo de acest prag, oame­nii sunt miș­cați mai ales de:

• apre­ci­e­rea și rea­li­ză­rile lor;
• pro­vo­ca­rea inte­lec­tu­ală și dezvol­ta­rea per­so­nală;
• sen­ti­men­tul că fac ceva bun pen­tru alții, pen­tru oameni sau pen­tru pla­netă;
• o viziune comună clară și pute­rea de a lua decizii;
• un mediu plă­cut, pri­e­te­nos și sta­bil.

O soci­e­tate și firme care cred că totul se rezolvă cu bani (sau cu frică) pierd toc­mai ener­gia cea mai valo­roasă a oame­ni­lor.

Lip­sesc sis­te­mele (psi­ho­lo­gice, edu­ca­țio­nale, soci­ale) care să ajute fie­care om să-și des­co­pere încli­na­ți­ile, abi­li­tă­țile și pasiu­nile natu­rale. Așa, mulți ajung să facă toată viața ce nu li se potri­vește, iar țara pierde talente pe care nici nu a știut că le are.

Pro­fe­so­rul Daniel David, care a stu­diat ani la rând psi­ho­lo­gia româ­ni­lor, a ajuns la o con­clu­zie impor­tantă: poten­ți­a­lul de inte­li­gență și cre­a­ti­vi­tate al româ­ni­lor nu e mai mic decât, de exem­plu, al nor­di­ci­lor. Dife­rența vine din difi­cul­ta­tea de a trans­forma acest poten­țial în rea­li­tate, mai ales din cauza încre­de­rii scă­zute în cei­lalți, care face cola­bo­ra­rea și insti­tu­ți­ile puter­nice greu de con­struit (Sursa: Edupedu).

Alte tipare des­crise de cer­ce­tă­tori și obser­va­tori: rezis­tența la schim­bare și teama de incer­ti­tu­dine; o edu­ca­ție bazată mai mult pe pedeapsă decât pe apre­ciere; spi­ri­tul civic slab; gre­u­ta­tea de a accepta dife­ren­țele; lipsa unei cul­turi a dez­ba­te­rii calme și con­struc­tive; un nivel mai scă­zut de con­ști­in­cio­zi­tate și unul mai ridi­cat de insta­bi­li­tate emo­țio­nală; scep­ti­cis­mul și com­ple­xele de infe­ri­o­ri­tate.

Puțini oameni cresc cu ideea că și-ar putea con­strui pro­pria afa­cere, și mai puțini află cum: meto­dele, unel­tele și spri­ji­nul nece­sar lip­sesc din școală și sunt greu de găsit și după.

Cul­tura volun­ta­ri­a­tu­lui și a bine­lui făcut fără a aștepta ceva în schimb e încă slabă. În 2024, doar 6% din­tre români s-au impli­cat în acțiuni de volun­ta­riat, unul din­tre cele mai mici pro­cente din lume. Par­tea bună: 53% au aju­tat un necu­nos­cut în acel an, deci dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a ajuta există; îi lip­sesc doar for­mele orga­ni­zate. (Sursa: World Giving Index 2024, prin Libertatea)

Fur­tul mărunt a deve­nit, pen­tru mulți, un reflex: o moș­te­nire a ani­lor în care „de la stat” se lua timp de muncă, mate­ri­ale și bani, întă­rită de o soci­e­tate în care supra­vie­țu­i­rea a fost mult timp prin­ci­pala grijă și, încă din școală, de copi­a­tul la exa­mene. Refle­xul se hră­nește și din lipsa înțe­le­ge­rii sim­ple a cau­zei și efec­tu­lui: ce iei pe nedrept se întoarce, mai devreme sau mai târ­ziu, împo­triva ta și a celor din jur.

Puțini oameni învață cât de mult con­tează cre­zu­rile și defi­ni­ți­ile pe care le au des­pre ei înșiși, des­pre cei­lalți și des­pre viață. Când aces­tea sunt nega­tive, apar frica (de vii­tor, de necu­nos­cut, de cei­lalți), cinis­mul, sus­pi­ciu­nea și invi­dia, comu­ni­ca­rea pasiv-agre­sivă, sen­ti­men­tul de nepu­tință și refu­giul în alcool. Frica, ade­sea deghi­zată în „pru­dență” sau „rea­lism”, îi oprește pe mulți să acțio­neze toc­mai atunci când ar putea schimba ceva.

Le întă­resc zicale pre­cum „Curi­o­șii mor repede” sau „Pe fra­ieri poți să-i calci în picioare”.

Lip­sește o edu­ca­ție spi­ri­tu­ală auten­tică, care să cul­tive încre­de­rea în sine și în viață, cura­jul, pozi­ti­vi­ta­tea și sim­țul pro­pri­u­lui merit. Fără ea, mulți ajung să se simtă vic­time nepu­tin­cioase ale sis­te­mu­lui, ale altora sau ale sor­ții, să cre­adă că totul e întâm­plă­tor și nedrept, să nu cre­adă că pot avea o viață împli­nită fără să facă rău cuiva, și să nu înțe­leagă cu ade­vă­rat ce înseamnă frica, inte­gri­ta­tea sau depre­sia.

Româ­nia are resurse bogate, pământ fer­til, oameni pri­ce­puți și o pozi­ție stra­te­gică. Într-o lume în care marile puteri, marile com­pa­nii și gru­pu­rile de inte­rese (din afară, dar și din inte­rior) își urmă­resc fie­care pro­priul câștig, o țară slab orga­ni­zată devine ușor teren de joc: resur­sele se cedează ieftin, munca rămâne ieftină, deci­zi­ile se iau în altă parte, iar oame­nii, dez­bi­nați, nu mai pot apăra împre­ună inte­re­sul comun.

Nu e nevoie de expli­ca­ții ascunse ca să înțe­legi acest meca­nism: e jocul obiș­nuit al inte­re­se­lor. Răs­pun­sul nu e lupta împo­triva cuiva, ci o țară bine orga­ni­zată, cu insti­tu­ții com­pe­tente și oameni infor­mați, care știe ce vrea și își nego­ci­ază ferm inte­re­sele.

Demo­cra­ția e mai bună decât alter­na­ti­vele ei auto­ri­tare, dar forma în care func­țio­nează azi are slă­bi­ciuni mari:

• cam­pa­ni­ile se câștigă ade­sea cu bani mulți de publi­ci­tate, iar banii vin cu aștep­tări;
• unele legi sunt scrise, direct sau indi­rect, în inte­re­sul mari­lor com­pa­nii, al par­ti­de­lor sau al unor per­soane;
• mulți votează doar „răul cel mai mic”;
• legi impor­tante se dau pe ascuns, noap­tea, fără dez­ba­tere;
• cetă­țe­nii nu au o cale reală de dia­log cu cei care decid, iar ide­ile și pro­ble­mele lor rămân nea­u­zite;
• unii decid în numele altora fără să dea soco­teală.

Un exem­plu: la refe­ren­du­mul din 2009, aproape 89% din­tre votanți au cerut un par­la­ment de cel mult 300 de mem­bri. Cur­tea Con­sti­tu­țio­nală a vali­dat rezul­ta­tul, dar acesta nu a fost apli­cat nici până azi (Sursa: Europa Liberă).

Și un exem­plu de lucru care se mișcă, încet: după peste 30 de ani, Româ­nia a ajuns la sfâr­și­tul lui 2025 la apro­xi­ma­tiv 1.416 kilo­me­tri de autos­trăzi și dru­muri expres, cu un ritm de con­struc­ție care abia în ulti­mii ani a cres­cut (Sursa: Newsweek România).

Într-o țară care func­țio­nează bine, nu e rea­list ca fie­care cetă­țean să fie spe­cia­list în eco­no­mie, legi și sis­teme pen­tru ca votul lui să fie cu ade­vă­rat informat; cei mai mulți au alte pasiuni și mese­rii. O cale mai bună: spe­cia­liști foarte bine pre­gă­tiți, care decid în dome­niul lor, dar sunt com­plet trans­pa­renți și răs­pund direct în fața cetă­țe­ni­lor, iar orice deci­zie impor­tantă poate fi ana­li­zată și dez­bă­tută public.

Mili­oane de români au fost prinși în cre­dite, unele luate la firme de cre­dit neban­care cu dobânzi uri­așe și con­tracte greu de înțe­les. Abia din noiem­brie 2024, o lege nouă limi­tează cos­tul aces­tor cre­dite (Sursa: Legea 243/2024), un pas bun, dar venit târ­ziu pen­tru mulți. Încă lip­sesc edu­ca­ția finan­ci­ară și spri­ji­nul pen­tru cei care vor să iasă din dato­rii.

Isto­ria Româ­niei e ade­sea pre­zen­tată frag­men­tar și une­ori dis­to­r­sio­nat, atât în unele surse inter­națio­nale, cât și în dez­ba­te­rile de acasă. Când isto­ria e folo­sită ca armă în dis­pute teri­to­ri­ale, etnice sau poli­tice, pierd toți. O pre­zen­tare modernă, trans­pa­rentă și bine docu­men­tată a isto­riei ar întări încre­de­rea și res­pec­tul reci­proc.