Aceasta este capitolul I. al modelului / proiectului de țară (ce se regăsește în format mindmap / arbore (pe prima pagină a website-ului)), transcrisă în format normal / text, pentru a putea fi mai bine vizualizat și de pe telefoane / device-uri cu ecran mai mic, unde formatul de tip mindmap / arbore nu se pretează tocmai optim.
Cu toate că, se poate ca pentru unii, aspectele listate în acest capitol să pară o utopie „imposibil de realizat”, situația reală este aceea că: absolut toate cele prezentate, se pot realiza, chiar relativ ușor, prin implementarea sistemelor, soluțiilor și metodologiilor economice și educaționale prezentate în detaliu în capitolele următoare (din cadrul proiectului, momentan doar în formă mindmap):
II.B. Economic, Financiar, Legislativ, Social
și
II.C. Educațional / Spiritual
Generarea și promovarea unei Noi Culturi ce să insufle valorile esențiale ale unei societăți ideale, precum:
- Empatie / Grija de celălalt / Păsare / Compasiune Responsabilitate și Integritate;
- Respect și Apreciere reciprocă – a-i vedea pe ceilalți precum parte dintr-o mare familie;
- Onoare / Onestitate / Corectitudine / Fair-play;
- Adaptabilitate și Flexibilitate în gândire;
- Curaj și Încredere în propriile abilități;
- Gândire Critică și Analitică (și nicidecum: cinică);
- Cercetare, Documentare, Experimentare, toate pe un fond de pozitivitate (în detrimentul actualului vast-răspândit și adesea implicit: cinism, pesimism, negativism, sarcasm);
- Amplă Focalizare/Focus, Claritate și Precizie în toate (în special în comunicare);
- Descoperirea și urmarea propriilor înclinații, talente și pasiuni;
- Curățenia și armonia mediului;
- Punerea binelui Omului și a Naturii pe primul plan (în fața oricărei dorințe, sau ‘necesități’ de profituri private, sau chiar față de posibile ‘interese guvernamentale’);
- Încredere în în propriul Merit și în propriul Univers/D-zeu, încrederea că Merităm Deplin a trăi o viață plină de relevanță, prosperitate, ușurință, pace și Iubire;
- Încredere* în Semeni / Concetățeni și în propriu-Univers/D-zeu, încredere în propria abilitate de a obține toate cele necesare unei existențe împlinitoare, fără a fi nevoie de a face ceva în detrimentul altcuiva pentru a le obține;
- – factor de Încredere ajutat și de o anume Platformă specială de Reputație și Încredere / ‘Trust Platform’ – detaliată în capitolele următoare
În afară de măsurarea P.I.B.-ului și ai statisticilor de angajare ca ‘supremi’ Indici ai Prosperității și Evoluției, evaluarea și raportarea primordială la următorii indici (ce sunt mult mai relevanți întru adevărata bunăstare, prosperitate și armonie a unei societăți):
- Responsivitatea și Eficiența Guvernului și a Legislativului
- Calitatea Infrastructurii
- Implicarea Civică
- Echitate (/o cât mai ‘Egală Oportunitate’) Socială și Economică
- Indicele median al Sănătății Mentale și al Condiției Fizice
- Ecologie și Circularitatea Economiei („Economie Circulară” / Regenerabilă)
- Dinamism și Mobilitate
- Vibranța Culturală și Artistică
- Proporția de Vârstnici în mediile de Îngrijire de Calitate
- Natalitate
- Re-adaptarea celor încarcerați și ratele de criminalitate
- Cybersecuritate
Existența unei foarte clare Viziuni Naționale pe Termen Lung
- o viziune atât de bine conturată și prezentată (pe multiple canale media), încât să poată fi relativ ușor percepută și înțeleasă de vasta majoritate a Cetățenilor României
Existența a unor sisteme moderne foarte eficiente de transparentizare, feedback, dezbatere și de analiză sistemică
- ce pot face ca desfășurarea actelor de corupție la oricare nivel al statului să fie aproape imposibilă
- ( sisteme amplu detaliate în capitolul subsecvent: II. B. Economic, Financiar, Legislativ, Social )
Transparență totală la toate nivelurile
- fluxul tuturor banilor în stat (guvern, consilii județene și primării (licitații, achiziții, etc.)), deplin transparent și ușor observabil (pe tehnologie de genul „Distributed Ledger” / „Blockchain” – tehnologie 101% sigură (dacă este concepută corect) și transparentă)
legături (/linkuri) externe (informații suplimentare, documentație, exemplificări) – apasă pentru a deschide
Blockchain Offers an Advantage for State Government, Experts Say
How blockchain can help create better public services
Blockchain Adoption in Government – The Mission
How blockchain can revolutionize government
Government Blockchain Association -blockchain technology resources
How Blockchains Bring Full Accountability To Government on Vimeo
mayorschain blockchain solution – city budget management
George Galloway proposes blockchain budget for London – Business Insider
Canada trialing use of Ethereum blockchain to enhance transparency of governmental funding
PoV: An Efficient Voting-Based Consensus Algorithm for Consortium Blockchains
Proof of Vote: A High-Performance Consensus Protocol Based on Vote Mechanism & Consortium Blockchain
- observația, analiza și rezultatul implementării oricărei acțiuni sau decizii
- oricine să aibe posibilitatea de a crea o dezbatere publică online, vis-a-vis de orice detaliu intrinsec ale oricărei decizii sau legi
- politică, decizii, legi, norme de aplicare și motivarea acestora
- toate deciziile și legile în stat motivate în mod public, cu întreaga analiză detaliată și sistemică* din spatele acelei decizii;
- analiza sistemică* a legilor și deciziilor ce privesc resursele naturale ale țării; exemple:
- analiza rentabilității, utilității și eficienței oricărei investiții în stat (edilitare, industriale, instituționale, etc.)
- analiza sistemică* a tuturor coeficientelor și procentelor de impozitare ale statului
* – pe scurt, analiza/gândirea sistemică (sau ‘percepția sistemică’ de asemenea) este ideea de a înțelege procesele și reacțiile în lanț ce interacționează și se intersectează în cadrul unui sistem, sau a unei arii de factori scopul ideal al gândirii/analizei sistemice este înțelegerea (și punerea în contextul ideal de observație și aplicație) a unei cât mai largi sume de ‘intersecții, interacțiuni și reacții înlănțuite a diverselor elemente și factori, căutând o cât mai mare unificare a acestora într-un sistem (de observație, analiză și aplicație)
- analiza sistemică* a legilor și deciziilor ce privesc resursele naturale ale țării; exemple:
- toate deciziile și legile în stat motivate în mod public, cu întreaga analiză detaliată și sistemică* din spatele acelei decizii;
Birocrație minimală, spre deloc / zero
- simplu de obținut în ziua de azi cu ajutorul sistemelor digitale – exemplu viu fiind Estonia cu birocrație: zero
Abilitatea sistemului de a considera sugestiile oricărui cetățean în vederea ajustării oricărui sistem sau legi
- și nici o propunere constructivă să nu rămână neglijată sau irelevantă
Asigurarea unui nivel de trai cel puțin decent pentru oricare Cetățean al Țării
- o foarte eficientă ‘Plasă de siguranță și securitate socială’ – evitând astfel riscul de a se cădea sub pragul unui trai decent (fiind totodată dovedit în numeroase studii moderne faptul că: sărăcia și lipsurile personale cauzează costuri indirecte mult mai mari pentru societate/buget decât costul susținerii directe a acelor persoane)
Susținerea autentică a natalității și a familiei prin suport financiar, bonificări, împrumuturi subvenționate, derogări de taxe și nu în ultimul rând: educație relațională și parentală
Hrană completă și echilibrată ce acoperă minimul caloric necesar pentru toți cetățenii, primordial pentru copii
Standarde mult mai stricte în ceea ce privește aditivii alimentari și chimicale agriculturale
- iar laboratoarele de analiză a produselor puternic susținute și subvenționate
Adoptarea Medicinei de Prevenție (/promovare și oferire de analize gratuite periodice – acele analize autentic relevante și nu cele recomandate azi) și a dreptului necondiționat la tratamente medicale complet gratuite de cea mai înaltă calitate pentru orice cetățean – și un întreg sistem medical: autentic funcțional și eficient – mult mai multe detalii în topicul ‘Medical / Sănătate‘ din cadrul capitolului II. B. Economic, Financiar, Legislativ, Social
Autentică educație în zona de ‘stil de viață’ / lifestyle / wellness
- focalizată preponderent pe prevenție a bolilor și dezechilibrelor (/educație alimentară și de optimă sănătate, ideale analize periodice și exercițiu fizic)
România ca ‘Centru de Referință’ în Europa în ceea ce privește agricultura Ecologică/Bio și Sustenabilă
Moduri de susținere și promovare internațională a producătorilor și preparatelor alimentare deplin naturale și tradiționale
- de cea mai înaltă calitate nutrițională, gust și varietate
Promovarea și susținerea soiurilor și produselor tradiționale
Generarea și susținerea unei culturi a antreprenoriatului și a startup-urilor și stimularea și susținerea acestora prin diverse modalități specifice
Ajutor financiar și susținere pentru începerea micilor afaceri sau a cooperativelor
- ! conceptul modern de cooperativă nu suferă nici un fel de comparație cu ideea comunistă de cooperativă (sau „C.A.P.”) – mai multe detalii mai jos în proiect
Sistemele și funcționarii de stat, autentic direcționați întru a ajuta antreprenorii
- (consiliere, termene de grație, etc.) vs. actuala ‘vânătoare’ și teroare specifică
Un ‘Paradis Turistic’ foarte funcțional și divers (ca varietate a ofertelor)
Educația, Cercetarea și Inventica: Înalte Priorități Naționale
- și subsecvent tranzitarea către o: ‘Economie a Cunoașterii’ / „Knowledge Economy” (ceea ce este ideal de a fi: idealul principal și primordial al oricărei societăți moderne)
- Mult mai multe detalii în capitolul principal următor: I.C. Educațional / Spiritual
Susținerea fiecărui individ întru a-și urma propriile înclinații, abilități native, pasiuni și expresii creative și/sau antreprenoriale
Învățământ deplin adaptat la necesitățile timpurilor actuale
- și totodată foarte maleabil și ‘evidence-based’ pentru a se putea readapta constant la condițiile de foarte rapidă schimbare a necesarurilor educaționale actuale/moderne
Cursuri gratuite de specializare
- (cu accent/emfază pe cele online) în toate principalele domenii de benefice științei și economiei moderne și accesul necondiționat și gratuit la orice formă de învățământ, indiferent de vârstă
Redevențe și dividende din exploatarea bogățiilor naturale, turistice și culturale, pentru toți cetățenii țării [topic în lucru]
- un foarte bine gândit și echilibrat: Fond Suveran al țării la care toți cetățenii să fie acționari (precum de exemplu cel al Statului Alaska, sau cel al Norvegiei, modele de răsunător succes Internațional, dar evident ajustat la circumstanțele actuale)
- fond ce poate totodată ajuta guvernul la plasarea anumitor investiții strategice, și scăparea acestuia de sub talpa marilor ‘cămătari’ internaționali (FMI, Bănci, etc.)
- Legături (/linkuri) externe (informații suplimentare, documentație, exemplificări):
- Nu e o glumă- Toţi norvegienii au devenit MILIONARI peste noapte
- Every Single Person in Norway Became a Millionaire Last Week. Here’s How
- Norway’s sovereign wealth fund flexes its trillion-dollar muscle against giants like Alphabet, Amazon and Facebook – Business Insider Nordic
- Norway’s Oil Fund Just Topped $1 Trillion – Money
- fond suveran norvegia – Google Search
Un înalt exemplu pentru toate țările lumii
